Dacă te-ai trezit dintr-o-dată că lucrezi de acasă, înseamnă că acum analizezi potențiala “zonă de lucru”.

Să ai un birou acasă, înseamnă să primești munca în sanctoarul casei tale.

Știu. Ai câteva dileme: cum să transformi locul în care erai obișnuit să te odihnești, într-un spațiu de lucru?

Cum să îl integrezi în casă? Cum să îl faci un spațiu care să te inspire?

S-ar putea să nu crezi ca esteticul e important atunci când vine vorba de viața profesională.

Dar modul în care arată un home office, are un impact destul de puternic asupra productivității tale.

Dacă îti place locul în care lucrezi, cresc șansele să îți placă și munca.

Așa că, merită un minim de efort să creezi un spațiu focus-friendly.

Te ajutăm noi cu 5 tips și un cadou, dacă citești până la capăt:

1. Alege un loc bun

În primul rand, ai nevoie de un loc pe care să îl poți configura pentru muncă.

Dacă ai o cameră cu un birou pentru asta, perfect.

Dacă trăiești singur și poti folosi masa din bucătărie, sau masa de cafea, fantastic!

Însă, dacă nu ai luxul de a avea un spațiu special pentru asta și nu trăiești singur, următorul pas este să improvizezi un birou într-un colț gol, sau de-a lungul unui perete gol.

Lumina naturală crește productivitatea și stimulează starea de spirit.

Dacă e posibil, poziționează-ți spațiul de lucru lângă o fereastră.

Nu numai că te va menține treaz, dar îți va da și un sentiment de conexiune cu exteriorul.

2. Fii organizat

Nu e un secret: biroul de acasă poate să devină messy rapid!

Îndepărtează totul de pe birou și păstrează doar elementele care îți sunt esențiale.

E tentant să te aprovizionezi cu sertare și rafturi mobile, pe care să le ai la îndemână. Și există un milion de variante pentru asta.

Problema apare atunci când le aduci pe toate acasă, fară să le integrezi în spațiu.

Creează o zonă specială de depozitare unde să stochezi toate materialele de care ai nevoie.

Customizeaz-o atât cu rafturi deschise (pentru cutii de depozitare și obiecte decorative), dar și cu dulapuri, unde poți să ascunzi dezordinea si cablurile.

Cutiile de depozitare sunt modalitatea perfectă de a incorpora materiale de birou practice, cum ar fi: hârtie, plicuri, cabluri, etc.

Etichetele te pot ajuta să găsești rapid orice.

Dacă ai obiceiul să iți scanezi actele și să păstrezi totul digital, nu mai ai nevoie de office storage.

Nu rămane blocat în hype-ul organizației de birou.

Acum ai flexibilitatea să iți creezi propriul spațiu de lucru.

Fă-l să funcționeze pe termen lung.

Și în plus, e mult mai ușor să iți decorezi home office-ul atunci când renunți la coșuri, pliante, și alte rafturi.

3. Fă-ți un upgrade la birou și scaun

Evită cele 2 scenarii: confortabil dar banal și frumos dar incomfortabil.

Caută un birou și un scaun care să se integreze în designul casei tale.

Dacă nu ești sigur, mergi pe culorile neutre și nu ai cum să dai greș.

Înlocuiește scaunul clasic de birou cu roți, cu ceva mai natural și cald.

Evită birourile masive. Urmărește liniile simple, fără ornamente și sertare excesive.

Iți sugerăm următoarea combinație, însă nu uita, cel mai important este să se integreze în spațiul tău: birou negru din lemn de sungkai și mdf HK Living cu scaun maro din catifea si MDF Erlen

4. Să fie lumină

Birourile companiilor sunt renumite pentru iluminarea lor accentuată, in special fluorescentă.

De ce? Fiindcă se ghidează după un principiu de bază: iluminarea suficientă ușurează munca.

Oricum ne incordăm ochii privind la ecrane în cea mai mare parte a timpului, așa că nu inrăutăți situația prin limitarea iluminatului în home office-ul tău.

Folosește lumina naturală cât mai mult, dar asigură-te că suplimentezi acolo unde nu mai e posibil.

Un lampadar, o veioză, sau o aplică care să se integreze in spațiul tău pot fi o soluție de lumină suplimentară.

Nu uita că un birou bine iluminat este unul mai productiv!

5. Gândește out of the box

Chiar și cel mai mic birou de acasă poate fi customizat cu soluții excelente de decor și organizare.

Înâlțimea peretelui poate fi un atuu atunci când decorezi un home office.

Maximizează-ți spațiul prin culori neutre. Adaugă câteva rafturi pentru cărți.

Acoperă toate cărțile în hârtie monocromă și o să ai o bibliotecă integrată și armonioasă.

Folosește materiale și culori care se regăsesc în casă.

Biroul e o extensie a casei tale. Vrei să arate ca fiind una.

Dacă îți plac plantele, adaugă detalii verzi, pentru un plus de viață.

Dacă vrei ceva mai cozy, un covor de lână și o blană naturală e ceea ce cauți

Nu îți impune limite doar pentru că acesta e un spațiu de lucru.

Vei fi mai productiv într-o cameră care îți aduce bucurie.

Începe să faci pași pentru home office-ul visat

Ști care e cea mai bună metodă să ajungi la rezultat?

Să începi. Primul pas e cel mai dificil. Și pentru că știm asta, vrem să te ajutăm.

Îți oferim consultanță gratuită ca să îți amenajezi home office-ul visat.

Cum? Ne trimiți o poză cu locul destinat biroului și 2 poze cu interiorul casei tale, pe info@poetic-store.ro și designerul nostru de interior de la Poetic Design îți trimite pe mail 5 sfaturi de amenajare.

Grăbește-te! Locurile sunt limitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aboneaza-te la Newsletter!

CLOSE
Add to cart